Recomandări
În cadrul Asociația de Psihoterapie Relațională Integrativă a Copilului, Adolescentului și Sistemului Familial (APRICAS), ne dorim să construim, în timp, o rețea de recomandări de încredere pentru serviciile de evaluare psihologică, consiliere și psihoterapie dedicate copiilor, adolescenților, părinților și familiilor din România.
Prin această pagină ne propunem să sprijinim familiile, specialiștii și instituțiile în identificarea unor profesioniști care lucrează într-o manieră etică, relațională și orientată către nevoile reale ale copiilor și sistemului familial.
- Recomandările noastre includ, în primul rând, psihologi și psihoterapeuți formați în cadrul programelor de formare dezvoltate de APRICAS sau în cadrul programelor și cursurilor adiacente susținute de asociație. Considerăm important ca specialiștii recomandați să împărtășească o perspectivă integrativ-relațională asupra dezvoltării copilului, relației de atașament și intervenției terapeutice centrate pe familie.
- Lista specialiștilor este organizată în ordine alfabetică, în funcție de orașele din țară, pentru a facilita accesul familiilor la servicii psihologice și psihoterapeutice relevante în proximitatea lor.
- APRICAS susține dezvoltarea unei comunități profesionale bazate pe colaborare, formare continuă și responsabilitate clinică, cu scopul de a contribui la creșterea calității serviciilor oferite copiilor, adolescenților și familiilor din România.
